Am avut foarte multe întâmplări nu tocmai bune cu spitalele de stat, atât din România cât și dintr-o altă țară europeană foarte bine cotată. Mi-am dat seama că spitalele de stat sunt acolo doar să fie, iar dacă ești un om normal cu o problemă nu prea ai șanse la servicii de calitate așa cum ai avea la un spital privat. Stau și mă gândesc de ce spitatele de stat nu sunt ceea ce trebuie să fie.
Ultima dată când am fost într-un spital de stat a fost acum câteva luni când am avut Covid. Am stat închis într-o cameră cu alte câteva persoane, în camera respectivă a fost un frig pe care nu îl pot descrie, nimeni nu a venit să ne întrebe de sănătate și am stat așa câteva ore bune. Am decis într-un final să merg acasă și să sun la un spital privat să îmi ofere ceva pentru că nu eram tocmai bine.
Asta a fost doar o fază nasoală. Soția mea a pierdut o sarcină din cauza unui spital foarte bun dintr-o țară foarte bună din Europa. Totul a fost foarte bine și frumos până am decis să facem verificări suplimentare. În spital copilul nu avea probleme, în schimb, atunci când am făcut verificarea suplimentară, la un spital privat, copilul murise de câteva zile. După ce ai multe întâmplări nu tocmai bune cu spitalele de stat nu mai îți vine să ai încredere în ele.
Recent mi-am făcut abonament la un spital privat. Pe lângă acest abonament m-am asigurat că am și o asigurare de viață, pentru orice se întâmplă să fiu asigurat, atât eu cât și familia mea.